sâmbătă, mai 01, 2010

1 mai la iarba verde

Chiar daca n-am pe nimeni si nimeni nu doreste sa ma insoteasca dezinteresat la padure sau la gratar de 1 mai, tot am petrecut o zi frumoasa. Am iesit ca in vremurile bune la plimbare in Herastrau cu rucsacelul in spate si camera foto dupa mine. Si-am gasit destule coltisore de fotografiat si o multime de barci, barcute si vaporase care impanzisera tot lacul spre marea mea surprindere. Ca doar in Herastrau am mai fost dar abia daca am vazut o barcuta ratacita sau un vaporas obosit...Si era asa cald si frumos ca n-am rezistat si mi-am luat si o inghetata cu menta, noua mea inghetata preferata, pe care am savurat-o pe o buturuga cu iz de mare.
Iar apoi mi-am cautat si mi-am gasit un locsor singuratic si umbros cu verdeata si papadii si raze de soare ce sclipeau in frunzis. Am citit despre Tonita, m-am gandit aiurea, am suspinat si m-am bucurat de natura. Parca ma aflam intr-o dumbravioara numai a mea si nu in Herastraul cel aglomerat.