vineri, august 31, 2007

calatorie ferata

Am intrat sfioasa in vagon si m-am asezat pe locul meu la fereastra. Era liniste...Baiatul blond si robust din fata mea dormea chircit in scaunul stramt, o tanara brunetica isi ridicase sus picioarele desculte si mazgalea o integrama mototolita iar doamna vopsita de la usa citea documente importante. N-am stat prea mult pe ganduri si am rupt tacerea dar nu rostind ceva ci doar fasaind punga plina de cornuri mici cu ciocolata pe care o desfacusem deja inainte sa urc in tren.

Uuuuuuuh! N-a durat mult pana ce rotile au inceput sa se miste pe sine iar campurile Dobrogei sa alerge in voie.

M-am resemnat si eu tacerii odata ajunsa la fundul pungii si am umplut-o cu picturi de Picasso si pacea Hiroshimei. Multe ore de tacere si ganduri care se izbeau de geamul semiaburit. Ma intrebam: cum o fi oare sa traiesti la 100 de metri de calea ferata si sa auzi zi de zi, ora de ora zgomotul ala secadat tangadang tangadang tangadang...sau acolo langa depozitele alea imense de gunoaie, in duhoarea aia de nedescris...Si aici se termina totul...sticle aruncate din tren zac pe sute de kilometrii de-a lungul caii ferate si n-are cine sa le adune. Cate nopti, cate zile au stat acolo? Cati oameni le-au privit printre ganduri? Si cati nu s-au intrebat ca si mine de ce nu vine nimeni sa le stranga, sa curete in urma celor ce arunca?

Trenul-sat ma astepta acolo intr-o halta ...Fiecare vagon era o casa in miniatura cu perdelute ca niste batiste batute cu floricele ingalbenite atarnand la geamurile minuscule si ruginite...De acolo te-ai fi asteptat sa iasa oricand Stanca cu manecile sumese si copaie de rufe in brate sau Grigore cu palaria-n cap si cu biciul atarnat pe umar...Din loc in loc mai vedeai si cate o magazie sau un teren viran pe roti. Caminul cultural era chiar locomotiva vopsita rosu dar in hibernare caci se pare toti localnicii dormeau pe la case lor.

Gara Obor am gasit-o mai aglomerata ca oricand sau poate ca doar bagajul de care trageam cu disperare amplifica totul in jur.
Nu lipsisem mult si totusi parcul meu fusese devastat in asteptarea unor lucrari de modernizare iar traseul troleului fusese presarat cu banci de lemn...